Directorul DSP, confirmat cu COVID-19; adjunctul şi un medic al instituţiei se află în carantină

Social

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, fiind internat în spital, iar directorul adjunct şi un medic al instituţiei au intrat de joi în carantină.

„Doamna director purta întotdeauna mască, mănuşi, în biroul dumneaei intrau doar două persoane eu, ca director adjunct, şi încă un medic. Ieri ne-a spus că o doare puţin în gât şi are dureri în spate, s-a testat şi a fost confirmată pozitiv cu COVID-19. Prin urmare, cei mai apropiaţi colaboratori, respectiv eu, ca şi director adjunct, şi încă un medic din instituţie am intrat de astăzi în carantină”, a declarat joi, pentru AGERPRES, directorul adjunct al DSP Giurgiu, George Ciobanu.

El a afirmat că directorul DSP nu fusese în concediu şi purta întotdeauna mască şi mănuşi la serviciu, existând posibilitatea ca transmiterea bolii să fie comunitară în judeţul Giurgiu, unde sunt 394 de cazuri confirmate.

În prezent, activitatea la DSP Giurgiu este coordonată de directorul economic.

În ultima perioadă, şeful şi adjunctul ISU Giurgiu, precum şi alţi trei pompieri, cel puţin un ambulanţier şi un angajat al Inspectoratului Şcolar Judeţean au fost confirmaţi cu noul coronavirus şi sunt internaţi în spital, iar preşedintele CJ, Marian Mina, este în carantină până pe 2 august, după ce a fost contact apropiat, ca prieten, cu şeful ISU, rezultatul testării sale fiind negativ. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *