Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19, conducerea Instituției Prefectului Județul Giurgiu a convocat vineri, 3 iulie a.c., o ședință cu șefii de structuri teritoriale, pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni.
Întâlnirea a avut loc ca urmare a ședinței în sistem videoconferință
dintre conducerea Ministerului Afacerilor Interne și prefecții și șefii de
structuri centrale și teritoriale, desfășurată în aceeași zi.
La nivelul județului Giurgiu, a fost organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situația specifică și să intensifice activitățile de verificare și depistare a celor care nu respectă regulile de protecție sanitară.
Sub coordonarea acestei grupe, vor fi organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Direcției Sanitar-Veterinare, de la Protecția Consumatorului, de la Autoritatea Rutieră Română și de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea
răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare,
inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici.
Se vor desfășura activități de verificare punctuale atunci când se
vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a
îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate din județ, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la
ștranduri și terase.
Pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde –
0800800165 – la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a
normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional
începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00:00.
Acțiunile de verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție
sanitară vor fi atent efectuate de către autoritățile competente, fără a se cădea nici în extreme de exces, dar nici de toleranță.
Instituția Prefectului Județul Giurgiu subliniază faptul că aceste
măsuri au ca scop principal prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu
COVID-19, și nu sancționarea cetățenilor.
Pentru sănătatea dumneavoastră și a celor dragi, vă recomandăm
să dați dovadă de responsabilitate, păstrând normele de igienă și de
distanțare fizică.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.