Comunicat Institutia Prefectului

Social

Instituția Prefectului Județului Giurgiu vă informează că în urma
instituirii măsurii de carantină pentru localitatea Cartojani din comuna Roata de Jos, județul Giurgiu, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, în cadrul căreia au fost aprobate următoarele măsuri:

  1. În/din zona de carantină din localitatea Cartojani, comuna Roata de Jos este permisă intrarea, respectiv ieşirea pentru transportul de marfa, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice, precum şi aprovizionării populaţiei pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului.
  2. În/din zona de carantină menţionată mai sus este permisă intrarea,
    respectiv ieşirea persoanelor care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice,securităţii naţionale, sanitar, sanitar veterinar, situaţiilor de urgenţă,administraţiei publice locale, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciar, serviciilor de utilităţi publice, energetic, agriculturii, alimentaţiei publice, alimentării cu apă. comunicaţiilor şi transporturilor.
  3. În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea
    persoanelor care locuiesc în zona de carantină, dar care activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creşterii animalelor şi apiculturii, pe baza documentelor justificative emise şi certificate de autorităţile competente, care să ateste natura activităţii, doar pentru desfăşurarea acestor activităţi.Persoanele prevăzute mai sus vor putea părăsi zona de carantină, fie ca urmare a solicitării angajatorului, fie ca urmare a solicitării persoanelor în cauză cu aprobarea angajatorului, numai după ce obţin aprobarea scrisă a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Giurgiu.
  4. În/din zona de carantină este permisă intrarea, respectiv ieşirea materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice (materiale,
  5. financiare, umane), precum si aprovizionării populaţiei, pe baza documentelor justificative care să indice scopul şi destinaţia transportului.
  1. Toate persoanele prevăzute mai sus vor prezenta autorităţilor legitimaţia de serviciu (valabilă pentru instituţiile bugetare) sau adeverinţa de salariat eliberată de angajator (valabilă pentru celelalte categorii).
    În cadrul adeverinţei eliberate de către angajator, trebuie specificat în clar următoarele aspecte: datele de contact şi de identificare ale angajatorului,datele de contact şi de identificare ale persoanei angajate/salariate, numărul contractului individual de muncă, itinerariul de deplasare al acesteia între domiciliul şi locaţia în care aceasta îşi desfăşoară activitatea de lucru, precum şi necesitatea argumentată a prezenţei angajatului la locul de muncă şi faptul
    că persoana în cauză a fost instruită cu privire la obligativitatea respectării măsurilor de prevenire a riscului epidemiologie.
  2. Persoanele din zona de carantină care necesită asistenţă medicală de
    urgenţă în situaţii speciale (ex. chimioterapie, tratament/întreţinere după chimioterapie, programe naţionale de sănătate etc) în centre medicale/unităţi spitaliceşti specializate, se pot deplasa conform programării. în intervalul orar 06.00-22.00, cu informarea prealabilă a Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu. Persoanele care intră sub incidenţa prevederilor de mai sus vor prezenta documente medicale justificative, dovada programării pentru data în care efectuează deplasarea şi declaraţie pe proprie răspundere în care se va
    preciza traseul deplasării, mijlocul de transport şi datele de identificare ale însoţitorului (dacă este cazul).
    Persoanele care intră sub incidenţa prevederilor de mai sus se vor deplasa numai cu mijloace dc transport proprietatea personală sau proprietatea însoţitorului/ conducătorului auto sau cu autospeciale sanitare.
  3. În interiorul zonei de carantină este obligatorie acoperirea nasului şi a gurii la ieşirea din casă, în toate spaţiile publice, cu măşti de protecţie.
  4. În zona de carantină se instituie ca măsură obligatorie pentru toate
    persoanele care se află permanent sau tranzitează zona de carantină,
    limitarea la maximum a deplasării şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri.
  5. Administratorii şi deţinătorii spaţiilor comerciale din zona de carantină au obligaţia dotării acestor spaţii cu dispozitive de dezinfecţie a mâinilor pe bază de alcool.
  6. În zona de carantină, Primăria comunei Roata de Jos va lua următoarele măsuri:
    a) asigurarea dezinfecţiei focarelor de infecţie din zona de carantină prin intermediul unei firme specializate autorizate, sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu;
    b) colectarea deşeurilor şi procedurile aplicabile pentru asigurarea
    funcţionării continue a serviciilor de utilităţi publice (apă curentă, electricitate etc.);

c) distribuirea sacilor menajeri şi pubelelor pentru locaţiile în care au fost
identificate persoane infectate cu COVID-19, deşeurile rezultate urmând a fi
colectate, eliminate şi neutralizate de către o firmă specializată autorizată;
d) asigurarea continuităţii aprovizionării cu alimente şi bunuri de strictă
necesitate pentru persoanele fără susţinători sau fără posibilităţi de asigurare a subzistenţei;
e) asigurarea continuităţii aprovizionării cu medicamente necesare
tratamentului uzual al populaţiei prin unitatea farmaceutică specifică în
analiza de risc;
f) punerea la dispoziţia persoanelor carantinate a informaţiilor detaliate
referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate, în contextul epidemiologie existent;
g) inventarierea tuturor persoanelor cu domiciliu, reşedinţă ori adresă
declarată în zona de carantină stabilită prin Ordinul Comandantului Acţiunii nr. 4659201 din 22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Cartojani, comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu şi comunicarea datelor către CJCCI Giurgiu.

  1. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, în colaborare cu autoritatea
    publică locală, va stabili rute ocolitoare a zonei carantinate şi va informa populaţia în acest sens (dacă este cazul).
  2. Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu va stabili măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării atente a diferitelor categorii de persoane cu risc, cum ar fi: femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.
  3. Evaluarea de către Direcţia de Sănătate Publică, a oportunităţii şi
    prioritizării de testare a persoanelor şi transmiterea solicitărilor de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii.
  4. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu, în colaborare cu autoritatea publică locală, va stabili zona de protecţie şi va informa CJCCI, precum şi alte autorităţi interesate.
  5. Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de către Inspectoratul de
    Jandarmi Judeţean Giurgiu şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu.
  6. Toate măsurile stabilite îşi menţin aplicabilitatea până la revocarea
    acestora de către emitent.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul